Au avut loc percheziții la „vrăjitoarele” din Dămăroaia.
Polițiștii de la Secția 5 au efectuat percheziții la așa zisele „vrăjitoare” din cartierul Dămăroaia. Ei căutau patru persoane care ar fi înșelat o femeie stabilită în Italia.
După ce ritualurile nu au avut efect, o femeie a sunat la poliție să le denunțe pe „vrăjitoarele din Dămăroaia”. Femeile își recrutează mulți clienți prin intermediul unei rețele de socializare. Păgubita a văzut o postare pe Facebook și a căzut în capcana „magiei”.
Pentru a-și rezolva problemele personale, ucraineana stabilită în Italia a luat legătura online cu „vrăjitoare”. După primele discuţii, i-ar fi trimis aproximativ 5000 de euro prin transfer bancar. „Vrăjitoarea” s-a oferit să meargă în Italia pentru a face descântece pe lucrurile femeii. „Vrăjitoarea” a fost însoţită în călătorie de soţ, soacră şi socru.
În Italia, cei patru au spus faptul că banii femeii – aproximativ 16.000 de euro, dar şi aurul deţinut ar fi posedate. Ei au luat totul în ţară sub pretextul unor incantaţii mai amănunţite cu mai multe vrăjitoare.
Ce au găsit polițiștii?
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat din casă următoarele probe:
- o pălărie de vrăjitoare;
- o păpușă tip „voodoo”, confecționată din ațe;
- lumânări;
- icoane;
- un crucifix;
- alte obiecte folosite la „practicile de vrăjitorie”;
- mai multe lănțișoare și inele din aur.
Persoanele acuzate vor fi audiate și se va hotărî dacă sunt vinovate sau nu. Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 5 de Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
Mai multe știri pe republikanews.ro
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.