Vești bune de la Strasbourg pentru primirea României si Bulgariei în spațiul Schengen. 

Ursula von der Leyen a mulțumit României și Bulgariei pentru bunele practici pe care le-au demonstrat în materie de migrație și azil.

În ultimul discurs privind Starea Uniunii din acest mandat, von der Leyen a afirmat că România și Bulgaria au dovedit că fac parte din spațiul Schengen și trebuie să adere la zona de liberă circulație “fără nicio altă amânare”, a cerut miercuri președinta Comisiei Europene, în cadrul discursului său privind Starea Uniunii Europene, ultimul înainte de alegerile europene de anul viitor.

“Am avut întotdeauna convingerea fermă că migrația trebuie gestionată. Este nevoie de perseverență și de o muncă răbdătoare cu partenerii-cheie. Și este nevoie de unitate în cadrul Uniunii noastre. Acesta este spiritul Noului Pact privind migrația și azilul”, a spus von der Leyen.

Ea a precizat că atunci când a preluat mandatul la conducerea Comisiei Europene un compromis nu era posibil, însă noul pact stabilește un “nou echilibru” între protejarea frontierelor și protejarea oamenilor, între suveranitate și solidaritate și între securitate și umanitate.

“Am ascultat toate statele membre și ne-am concentrat pe toate rutele. Și am transpus spiritul Pactului în soluții practice. (…) Permiteți-mi să mulțumesc în special Bulgariei și României pentru că au deschis calea – prezentând cele mai bune practici atât în materie de azil, cât și de returnare”, a spus șefa Comisiei Europene. “Au dovedit-o”, a exclamat von der Leyen, adăugând că “Bulgaria și România fac parte din spațiul nostru Schengen”, și lansând îndemnul: “Așa că haideți să le aducem în sfârșit în spațiul Schengen – fără nicio altă amânare”. 

În fiecare an, în luna septembrie, preşedintele Comisiei Europene prezintă în faţa Parlamentului European discursul privind Starea Uniunii, în care face bilanţul realizărilor din ultimul an, abordând totodată provocările comune şi prezentând priorităţile pentru anul următor, pentru Uniunea Europeană şi nu numai.

În discursul său din 2023 privind starea Uniunii, ultimul din acest mandat legislativ, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat principalele priorităţi şi iniţiative emblematice pentru anul următor, pe baza succeselor şi realizărilor Uniunii Europene din ultimii ani.

A fost ultimul discurs din acest mandat legislativ, înainte de alegerile europene programate pentru anul 2024.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *