Curtea de Apel Constanța a decis menținerea măsurii arestului preventiv pentru Vlad Pascu, autorul tragediei de la 2 Mai, pentru încă 60 de zile. Decizia este definitivă, potrivit News.ro.

Tânărul, aflat sub influența unor substanțe interzise, a provocat în august 2023 un accident devastator în stațiunea 2 Mai, intrând cu mașina într-un grup de tineri care mergeau pe marginea drumului. În urma impactului, doi adolescenți – Roberta și Sebastian – și-au pierdut viața, iar alți trei au fost grav răniți.

Magistrații au respins cererea avocatului lui Vlad Pascu de înlocuire a arestului preventiv cu arest la domiciliu. Judecătoria Mangalia l-a condamnat pe 31 ianuarie la zece ani de închisoare, în urma cumulului mai multor pedepse:

  • 7 ani pentru ucidere din culpă,
  • 2 ani și 8 luni pentru vătămare corporală din culpă,
  • 3 ani și 4 luni pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe,
  • 3 ani pentru părăsirea locului accidentului.

Instanța a obligat Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR) să achite peste 1,74 milioane de euro cu titlul de daune morale:

  • 700.000 de euro către familia lui Sebastian Olariu,
  • 640.000 de euro familiei Robertei Dragomir,
  • 400.000 de euro celor trei tineri răniți în accident.

De asemenea, Vlad Pascu a fost privat de mai multe drepturi civile: nu va mai avea voie să ocupe o funcție publică sau să fie ales în autorități ale statului, iar permisul de conducere îi este suspendat pentru cinci ani după ispășirea pedepsei.

Instanța a dispus scăderea perioadei de arest deja executate, începând cu 19 august 2023.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.