Ambasada Statelor Unite la București transmite un mesaj ferm cetățenilor români, postat pe platforma de social-media X (fost Twitter), subliniind că orice încălcare a legislației americane poate atrage sancțiuni severe, inclusiv interdicția permanentă de a obține o viză pentru SUA.
Avertismentul vine pe fondul suspendării pe termen nedeterminat a procesului de aderare a României la programul Visa Waiver, decizie care menține obligativitatea vizelor pentru cetățenii români care doresc să călătorească în Statele Unite.
„Toți cei care solicită viză trebuie să își demonstreze intenția de a respecta legile SUA. În cazul în care legile sunt încălcate, vor exista sancțiuni grave, inclusiv interdicția permanentă de a obține o viză americană în viitor”, se arată într-un mesaj transmis de Ambasada SUA la București.
Autoritățile americane reamintesc astfel importanța respectării stricte a legislației în timpul șederii în Statele Unite, indiferent de scopul vizitei. De asemenea, solicitarea vizei presupune verificări riguroase ale trecutului aplicantului, inclusiv posibile antecedente legate de imigrație ilegală, infracțiuni sau încălcări ale regimului de ședere.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.