Daca sambata vremea a fost excelenta pentru practicarea sporturilor de iarna, duminica, la Sinaia, viscolul a a alungat turistii de pe munte. Administratorii partiilor care au fost luate cu asalt de catre schiori, inca de dimineata, au fost nevoiti sa ii coboare de urgenta pe oameni. Vantul puternic, care a viscolit zapada, si ploaia abundenta au facut ca functionarea instalatiilor pe cablu sa fie ingreunata. Chiciura s-a depus pe cabluri, asa ca distractia s-a terminat pe neasteptate.

Ziua de duminica nu a fost la fel de prielnica pentru practicarea sporturilor de iarna. Asta pentru ca in golul alpin, la Cota 2000, dupa orele pranzului, s-a pornit zapada abundenta, viscolita de vantul care a inceput sa sufle cu viteze mari. Asa ca administratorii domeniului schiabil s-au vazut nevoiti sa ii adune pe turisti la portile de imbarcare ale telegondolelor si telecabinelor.

Pentru schiori experienta de duminica nu a fost tocmai pe masura asteptarilor. Asta pentru ca dupa doua urcari reprezentantii Transport Urban Sinaia i-au anuntat ca trebuie sa ii coboare de urgenta in statiune.

Primele instalatii pe cablu afectate de transportul masiv de zapada au fost telescaunele din golul alpin, de la Cota 2000, care au fost inchise imediat ce s-a pornit ninsoarea viscolita de vantul care a batut si cu viteze de peste 80 de km la ora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *