Fără taxe în plus, fără aventuri politice și fără ieșire din Europa – asta cer marile companii celor doi candidați rămași în cursa pentru Cotroceni.

Asociația Concordia, cea mai mare confederație patronală din România (reprezentând mii de firme cu peste 450.000 de angajați), trage un semnal clar: nu ne schimbați direcția europeană și nu puneți biruri noi pe economie. Patronii avertizează că o astfel de decizie ar duce România spre declin economic și o nouă criză.

Dan Șucu, președintele Concordia, le-a transmis ferm candidaților să respecte principiile democrației, proprietății private și statului de drept, și să nu repete greșelile din 2010, când mii de firme au fost zdrobite de măsuri fiscale dure.

Ce răspund candidații?

George Simion (AUR) spune că România va rămâne ferm ancorată în Uniunea Europeană și în parteneriatul cu SUA:

„Susținem o economie de piață autentică, stabilitate fiscală, investiții solide și reguli clare pentru toți.”

El afirmă că AUR nu susține taxe noi și că inițiativa privată trebuie protejată, nu pedepsită. Simion s-a declarat deschis unui dialog direct cu liderii din mediul de afaceri, promițând că va apăra libertatea economică.

Nicuşor Dan (candidat independent) spune că înțelege îngrijorarea firmelor, mai ales după ce George Simion și unii dintre oamenii propuși de el ca premieri au dat semnale că vor naționalizări sau ruperea de UE și NATO. El promite că va sprijini democrația, instituții eficiente și o economie sănătoasă.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews