logo
RNTV Live

Vila „Take Ionescu” din Sinaia se vinde!/ VIDEO

Theo Tănăsescu

Vila „Take Ionescu” din Sinaia se vinde!
A fost scoasa la vânzare vila „Take Ionescu” din Sinaia, imobil clasificat ca monument istoric. Edificiul îi aparţine antrenorului Mircea Rednic, iar în astfel de situaţii Consiliul Judeţean Prahova, legal, ar fi avut dreptul să cumpere clădirea. Într-o şedinţă avută recent, instituţia a precizat că nu îşi doreşte acest lucru.

Vila „Take Ionescu” se vinde

Odată cu decizia antrenorului Mircea Rednic, de a pune în vânzare vila “Take Ionescu”, din Sinaia, a avut loc o şedinţă a Consiliului Judeţean Prahova în acest sens. Asta pentru că legea impune ca instituţia să aibă posibilitatea de a fi primul cumpărător. Doar că în urma voturilor consilierii au stabilit să dea mână liberă proprietarului, de a continua formalităţile de vânzare a vilei. Oferta acestuia se ridica la suma de 395.000 euro, potrivit raportului.

Imobilul este compus din teren în suprafaţa de 4.709 mp şi construcţia ce se compune dintr-un demisol, parter, un etaj şi o mansardă.

Vila Take Ionescu din Sinaia, se afla în posesia familiei marelui om politic din 1893. A mai fost scoasă la vânzare de casa Artmark, pentru un preţ de pornire de 500.000 euro, în 2015.

Vila monument istoric are mai multe corpuri şi este realizată în stilul renaşterii germane. Ea este denumită Negoiul şi se află chiar pe strada Take Ionescu din Sinaia, după ce în 1905, consiliul comunal al Sinaiei hotăra ca strada pe care se află casa să îi poarte numele. Pe aici au trecut mai toţi oamenii politici ai vremii, partizani sau adversari, ziarişti, intelectuali de frunte. Nu au lipsit vizitele unor străini, diplomati, oameni politici sau de cultura, toţi admiratori ai “marelui european”.

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/actiune-rutiera-de-proportii…/

Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor