Viiturile și aluviunile au făcut ravagii în Prahova. DN1 a fost blocat, zeci de locuințe inundate în trei județe/ VIDEO

Erika Stoica
2 Min Read

Viiturile și aluviunile au făcut ravagii în Prahova. DN1 a fost blocat, zeci de locuințe inundate în trei județe.

Ploile torențiale și viiturile produse luni au provocat pagube în mai multe zone din țară, cele mai grave efecte fiind în județul Prahova, unde DN1 a fost blocat de ape, aluviuni și copaci doborâți. În total, fenomenele hidrometeorologice au afectat 14 localități din județele Bacău, Prahova și Vaslui.

Viiturile și aluviunile au făcut ravagii în Prahova. DN1 a fost blocat, zeci de locuințe inundate în trei județe

Viiturile și aluviunile au făcut ravagii în Prahova. Potrivit autorităților, echipele de intervenție au evacuat apa din 41 de locuințe, 38 de curți și 16 beciuri, au îndepărtat elemente desprinse de pe acoperișurile a două clădiri și au degajat 18 arbori căzuți, care au avariat două autoturisme.

Cele mai dificile intervenții au avut loc în Breaza și Comarnic, unde scurgerile de pe versanți au format viituri care au inundat DN1 și au dus la blocarea circulației. Un alt incident s-a produs în localitatea Cornu, unde un versant s-a surpat peste șosea, închizând ambele sensuri de mers. O autoutilitară a fost avariată, însă cele două persoane aflate în vehicul au scăpat fără a avea nevoie de îngrijiri medicale.

La această oră, pompierii continuă intervențiile în Prahova pentru evacuarea apei din gospodării și îndepărtarea aluviunilor. Autoritățile precizează că nu sunt persoane izolate și nici urgențe medicale care să nu poată fi gestionate din cauza fenomenelor meteo.

Ministerul Afacerilor Interne și Departamentul pentru Situații de Urgență monitorizează în continuare evoluția vremii și recomandă populației să urmărească avertizările oficiale, să evite deplasările în zonele afectate și să apeleze numărul unic de urgență 112 în cazul unor situații de pericol.

Mai multe  știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Share This Article