Se pregătesc să devină pompieri şi să salveze vieţi, dar până vor termina şcoala, adică peste doi ani, tot pot salva oameni, dar în alt fel. Este vorba despre elevii Şcolii de Ofiţeri de pompieri „Pavel Zăgănescu” de la Boldeşti, care timp de două zile au donat sânge. ” Este o tradiţie a şcolii noastre ca, de două ori pe an, să ajutăm la refacerea stocurilor de sânge. În semn de solidaritate cu semenii aflaţi în suferinţă, cadrele şi viitorii salvatori ai unităţii de învăţământ au răspuns Campaniei „Salvatorii donează pentru viaţă ””, care a avut succesul scontat. Astfel că, în ultimele două zile, 220 de cadre şi elevi au donat sânge, aceştia recurgând la o modalitate de a salva viaţa semenilor, în afara meseriei de pompier, conştientizând necesitatea utilizării sângelui la nivel naţional. Echipa medicală a transmis un mesaj elevilor, încurajându-i în adoptarea unui stil de viaţă sănătos şi de conştientizarea importanţei acestei acţiuni voluntare, în desfăşurarea optimă a intervenţiilor chirurgicale, tratarea pacienţilor de cancer, a victimelor accidentelor, pacienţi care au suferit arsuri, copii născuţi prematur”, se arată într-un comunicat de presă al şcolii. Săptămâna trecută acelaşi gest a fost făcut de angajaţii ISU Prahova.