Când vom avea o Piaţă Centrală nouă
VIDEO/Piaţa Centrală, un proiect de talia Piramidelor din Egipt? Când încep lucrările.
De construcţia unei pieţe noi se vorbeşte de ani de zile. Culmea este că încă se va mai vorbi ceva timp pentru că sunt încă lucruri de pus la punct.
În 2016 aleşii locali se întâlneau într-o şedinţă “de îndată” pentru a se analiza şi pentru a se supune la vot un proiect de hotărâre ce viza alocarea de fonduri necesare realizării unei piețe agro-alimentare, cu caracter temporar, pe strada Griviţei, având în vedere că Piaţă Centrală Ploieşti trebuia demolată.
Astăzi încă mai sunt de pus lucruri de pus la punct, deşi nu mai suntem în 2016 ci am trecut de jumătatea lui 2018. Culmea este că edilul municipiului Ploieşti spune că există banii necesari pentru punerea în aplicare a proiectului, numai că mai există unele lucruri care trebuie puse la punct.
După cât de lent merg lucrurile, proiectul Pieţei Centrale are mari şanse să ajungă să fie comparat cu Marea Piramidă din Giza. Construcția ei ar fi durat peste douăzeci de ani.