Miercuri, 29 mai 2024, în prezența premierului Marcel Ciolacu, încep oficial lucrările pentru modernizarea Drumului Județean Câmpina-Săcele pe Valea Doftanei, un contract derulat de Ministerul Dezvoltării prin Compania Națională de Investiții, împreună cu un antreprenor român.
- Organizarea de șantier a început în urmă cu câteva zile.
Este cel mai mare contract pentru infrastructura rutieră secundară semnat de Ministerul Dezvoltării/Compania Națională de Investiții. Totuși, modernizarea se va face doar pentru trafic comercial ușor, fără o lărgire semnificativă a platformei și pe un traseu dificil, cu serpentine care ajung la aproape 1.300 metri altitudine. Pentru planul local și turism, modernizarea DJ Câmpina-Săcele este o veste foarte bună și mult așteptată.
Pentru zona critică dintre Comarnic și Predeal pe DN 1, impactul va fi indirect, prin preluarea unei părți din traficul de tranzit dintre Ploiești și Brașov, rămânând de văzut în ce măsură. Pentru turiștii care se cazează în stațiuni precum Sinaia, Bușteni, Azuga și Predeal, acest drum județean nu va aduce o îmbunătățire semnificativă. În cazul traficului local, mai utile vor fi centurile de la Comarnic și Bușteni, deși și aici se vor forma cozi la descărcarea în DN 1.
Drumul ajunge la altitudinea maximă de 1.285 metri în Pasul Predeluț, iar durata mare de execuție se explică prin relieful dificil și perioada limitată în care se poate lucra în zona de munte. Reabilitarea se face pentru Clasa Tehnică IV, cu portanță maximă de 11 tone, așadar nu va susține camioane de mare tonaj.
Pe unele tronsoane, șoseaua este impracticabilă, conform expertizei din caietul de sarcini. Șoseaua va fi lărgită la 8 metri parte carosabilă, cu 3 metri lățimea fiecărei benzi de circulație, 1,5 metri acostamente și 0,5 metri benzi de încadrare, conform declarației reprezentantului constructorului la semnarea contractului.
„Drumul județean DJ 102I pornește din localitatea Câmpina și trece prin localitățile Plaiul Câmpei – Lunca Mare – Seciuri – Teșila – Trăisteni – lim. jud. Brașov și face legătura cu DN 1A la Șanțuri. Astfel acest drum face legătura între DN1 și DN1A respectiv între Câmpina și Săcele putând deveni o alternativă pentru DN1 București – Brașov. Drumul județean DJ 102I reprezintă un traseu stategic care face legătura între partea de sud a țării (jud. Prahova) și partea centrală jud. Brașov), traversând munții Baiului (Gârbova) prin pasul Predeluț (altitudine 1.285 m).
Sectorul de drum care face obiectul prezentei documentații are o lungime totală în urma ridicărilor topografice și a geometrizării în plan de 25.636,08 ml și are limitele între km 37+620 și km 63+256.08, din care:
- în județul Prahova lungimea este de 13 km (km 37+620.00 – km 50+820.38);
în județul Brașov lungimea este de 12 km (km 50+820.38 – km 63+256.08);
Pe sectorul cuprins între km 37+620 si km 63+256.08, cu excepția sectorului cuprins între km 61+980.39 si km 63+256.08 (L=1275.7 m) care are îmbrăcăminte asfaltică, restul traseului este nemodernizat, fiind pietruit, iar pe unele porțiuni chiar impracticabil. Deși încadrat ca drum județean, după Pasul Predeluț drumul existent are elementele geometrice caracteristice unui drum forestier secundar. Per ansamblu starea tehnică a drumului județean se poate caracteriza ca fiind foarte rea. În prezent DJ 102I nu prezintă o structură rutieră care să asigure o circulație în conditii normale. Platforma carosabilă este puternic denivelată prezentând pe alocuri făgașe adânci, burdușiri, văluiri, fisuri, crăpături, etc. Îmbrăcămintea rutieră a drumului este rudimentară, fiind alcătuită predominant din fragmente de bolovăniș și pietriș încastrate în terenurile coezive din patul drumului. Pe alocuri în structura rutieră sunt intercalate și blocaje de piatră. Grosimea sistemului rutier este foarte variată atât pe lungimea drumului cât și pe lățimea lui. În sondajele executate grosimea sistemului rutier este cuprinsă între 5 și 25 cm”, a prezentat Compania de Investiții într-un comunicat.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews