Percheziţii la persoane bănuite de contrabandă cu ţigări
9 persoane au ajuns astăzi la sediul poliţiei, în urma percheziţiilor imobiliare din această dimineaţă.
Polițiștii din Prahova și ai Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române au efectuat 9 percheziții domiciliare la sediul unei societăți comerciale și la locuințele unor persoane bănuite de contrabandă cu țigări.
5 percheziții au avut loc în municipiul Ploiești, 3 în comuna Bărcănești și una în orașul Breaza.
Cum acţionau cei în cauză?
Potrivit oamenilor legii, persoanele în cauză sunt bănuite că începând cu luna februarie a acestui an, ar fi comercializat, pe raza județului Prahova, țigări provenite din activități de contrabandă, introduse ilegal în țară din Republica Moldova.
Alcool şi ţigări confiscate
În urma activităților, polițiștii au descoperit 2.640 de țigarete, dar și 1.000 de litri de băuturi spirtoase și 160 kg de tutun vrac, bunuri asupra cărora există indicii că ar face obiectul unor activități ilicite. Acestea, precum și suma de 9.000 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
La percheziții au participat și jandarmi.
Oamenii legii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă cu țigări, precum și deținere și producere, în vederea comercializării, de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal.