ȘOCANT: Un urs se plimbă liber pe străzile din Filipeștii de Târg! De ce nu a fost emis un mesaj RO-ALERT în zonă?

După cazul ursului devenit celebru la Ploiești, nici cel apărut la Filipeștii de Târg nu este departe! Află cum s-au întâmplat lucrurile și de ce nu s-au luat încă măsuri.

Miercuri, 6 septembrie, ora 01:09: Camere de supraveghere surprind usrul fața în fața de Conacul Pana Filipescu. Ursul se îndreaptă spre centrul satului.

Miercuri, 6 septembrie, ora 01:13: Ursul ajunge față în față cu Biserica Adormirea Maicii Domnului, trece pe lângă Fostul Spital „Regele Carol I” și își continuă drumul spre zona de centru a satului, acolo unde camerele îl surpind pentru ultima oară.

Miercuri, 6 septembrie ora 06:39: Pe un grup al localnicilor din zonă este anunțată prezența unui urs pe strada Principală. Este menționat faptul că ursul se îndrepta spre zona de centru a satului. Animalul venea dinspre intersecția cu Sat Minier/Casa Parohială, deplasându-se pe partea dreaptă până în biserică. De asemenea, cel care a postat a anunțat Serviciile de Urgență – Jandarmeria.

Miercuri, 6 septembrie, aproximativ ora 07:15: În zonă ajunge un echipaj de jandarmi, dar cel mai probabil ursul deja intrase în curtea fostului spital (Spital „Regele Carol I”).

Miercuri, 6 septembrie, în cursul zilei: Muncitorii de la Stația de Pompare Apă anunță că miercuri dimineață l-au observat și ei pe camere.

Pentru locuitorii satului Filipeștii de Târg anunțul ursului care se plimbă prin sat a fost șocant. În zonă nu s-a emis nicio alertă RO-ALERT. De asemenea, nici primăria nu a făcut cunoscut faptul că un urs le dă târcoale.

Momentan, „urmele” ursului au fost pierdute. El nu și-a mai făcut apariția de miercuri. Încă nu se cunosc mai multe detalii și nici autoritățile nu au venit cu un răspuns în acest caz.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *