VIDEO/ Percheziţii şi reţineri într-un caz de braconaj, în Prahova

Pasiunea pentru vănătoarea i-a adus direct în faţa oamenilor legii.  Astăzi,poliţiştii  au efectuat două percheziții în localitatea Chiojdeanca, la persoane bănuite de săvârșirea de infracțiuni de braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Din cercetările efectuate, au rezultat indicii că bănuiţii ar fi vânat animale sălbatice pe raza fondului de vânătoare 43 Lapoș.

Polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor: 2 arme letale de vânătoare, 71 tuburi cartușe, 7 kg alice de diferite mărimi, 12 cartușe, capse, bure destinate confecționării de cartușe de vânătoare, două binocluri și mai multe cuțite de vânătoare

2 mandate de aducere au fost puse în aplicare, persoanele depistate fiind conduse la audieri.

Ulterior, cele 2 persoane au fost reținute, urmând a fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești cu propunerea de arestare preventivă.

La percheziții au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile ”Matei Basarab” Ploiești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *