Accident în urmă cu puțin timp, în zona Gării de Sud. Șoferul unui autoturism Skoda a frânat brusc în dreptul unei treceri de pietoni, fiind lovit puternic din spate de un Peugeot.
Conducătorul auto al Peugeot-ului spune că nu a mai avut timp să reacționeze. A lovit în spate autoturismul care a frânat brusc în fața lui. Impactul a fost unul destul de puternic.
Cele trei persoane implicate în accident sunt acum evaluate din punct de vedere medical. O pasageră din Skoda acuză dureri după ce s-a lovit puternic de tetiera din fața sa..
Una dintre victime va fi transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean. Acolo îi vor fi făcute investigații amănunțite.
La fața locului s-au deplasat un echipaj de poliție, ambulanța, dar și pompierii din cadrul ISU. Traficul în zonă se desfășoară, la această oră, cu dificultate.
Cel mai probabil, responsabil de producerea accidentul se face șoferul Peugeot-ului, care nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul din față.