Probabil cel mai cunoscut rapper britanic și cu siguranță un artist foarte îndrăgit în muzica hip-hop, la nivel mondial, Central Cee va concerta în această seară la Costinești, în cadrul festivalului urban „Beach, Please!”.
Artistul de 24 de ani, pe numele său real Oakley Neil H. T. Caesar-Su, își va susține momentul pe scena principală, joi, începând cu ora 23:20.
Hituri precum „LET GO”, „Doja”, „Obsessed With You” și multe altele vor răsuna în această noapte într-o stațiune plină de tineri, iubitori ai muzicii hip-hop.
Până atunci, un reporter RepublikaNews a fost prezent la probele de sunet din cadrul festivalului și a surprins următoarele imagini:
Rapperul Central Cee s-a lăsat însă așteptat pe scena festivalului, trimițând în locul lui un membru din staff, care a efectuat proba de sunet.
Primul contact al megastarului englez cu scena de la Costinești va avea loc, deci, direct la concertul de diseară.
În schimb, la probe a putut fi văzut un visual (grafică destinată să îl introducă pe artist pe scenă) deosebit, cu un puternic impact emoțional asupra publicului, care arată că rapperul își dorește să aibă o intrare pe scenă memorabilă la prima sa apariție în România.
„Obișnuiam să visăm la asta, acum o trăim” este doar unul dintre mesajele transmise de Central Cee:
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.