Cine nu a ajuns la munte sau la mare de 1 Mai, a ales să se distreze la iarbă verde.
Încă de la prima oră a dimineții, mii de ploieșteni au luat cu asalt Parcul Constantin Stere de la Bucov.
La orele prânzului nu aveai loc să arunci un ac în parc. Era o aglomerație de nedescris.
Nici la grătarele amenajate în parc nu mai era loc, iar fumul acoperise toată pădurea.
Grătarele au sfârâit încă de la primele ore, și fiecare a vrut să arate că este un maestru în pregătirea cărnii la jar.
Și adolescenții au adoptat tradiția grătarului de 1 Mai. Nu au mai mers în Vama Veche, ci au ales pădurea de la Bucov.
Friptura, micii și carnații au sfarait pe grătare, iar berea rece nu a lipsit. Și cum nu putea lipsi muzica, acest domn a venit cu acordeonul să înveselească atmosfera.
Administratorii parcului spun că și-ar dori ca petrecăreții să păstreze curățenia. Nu toți însă folosesc coșurile de gunoi, chiar dacă sunt la un pas distanță.
Este ultima zi a minivacanței de 1 mai. Așa că după petrecerile care s-au ținut lanț, cu toții ne întoarcem mâine la muncă, iar copii la școală.
GALERIE FOTO: