Sportivi umiliţi de către autorităţi, campioni batjocoriţi de către aceleaşi autorităţi locale. CSM Ploieşti în colaps financiar, în condiţiile în care au ieşit la iveală contracte dubioase prin care a fost căpuşat bugetul public.
Un medic care a fost remunerat cu 9000 de lei pentru nişte servicii medicale de care nu a auzit nimeni şi antrenori care au scos campioni pe bandă rulantă şi care fac de luni de zile muncă voluntară. Sau care au rămas să îşi antreneze copiii în stradă fiindcă nu mai au săli în care să îşi pregătească sportivii.
„Sud Muntenia la raport”, emisiune realizată de postul regional MDI TV, în parteneriat cu republikanews, a scos la iveală contractele ” băieţilor deştepţi” şi a arătat cu documente felul în care a fost văduvit bugetul Ploieştiului.
Prezenţi în studio au fost Titi Tudor, maestru emerit al boxului şi Tamara Costache, campioană mondială la nataţie. Sunt oameni care au scos campioni pe bandă rulantă, oameni care au dus numele Ploieştiului şi al României pe cele mai înalte culmi ale gloriei şi care, la ora actuală, simt că ” încurcă”. Simt şi ştiu că interesele financiare ale unora sunt cele care au dus la decăderea CSM şi distrugerea sportului al Ploieşti.