Încolonați pe șosea, spre casă!

Polițiștii sunt la datorie, pe DN1, dar și pe celelalte șosele din Prahova.

Vor să-i tempereze pe șoferii prea grăbiți să se întoarcă acasă din  minivacanța de 1 MAI.

Se preconizează creșterea valorilor de trafic pe principalele drumuri.

Din acest motiv, polițiștii îi sfătuiesc pe șoferi să conducă cu atenție și prudență.

Polițiștii vă sfătuiesc să conduceți fără bruscarea comenzilor vehiculelor și să efectuați fiecare manevră doar după o temeinică asigurare.

Evitați efectuarea depăşirilor care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat, se dovedesc a fi periculoase.

Circulați cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană.

De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.

În condiţiile unui trafic aglomerat sau a apariţiei blocajelor rutiere, păstraţi-vă calmul, nu blocaţi intersecţiile şi nu vă angajaţi în depăşirea unei coloane de autovehicule.

Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.

Toţi ocupanţii autovehiculelor trebuie să utilizeze centura de siguranţă!

Traversarea drumului public trebuie făcută de pietoni numai prin locurile marcate corespunzător, după o temeinică asigurare și să evite pe cât posibil deplasarea pe partea carosabilă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *