Un videoclip în care o femeie își supune fiica unui presupus ritual de exorcizare a stârnit zeci de reacții negative pe rețelele de socializare, după ce a fost distribuit masiv în online. Incidentul, petrecut în Dumbrăveni, județul Sibiu, arată o fată de aproximativ 14-15 ani plângând în timp ce mama ei rostește rugăciuni și practici de „eliberare de demoni”, ținând o Biblie în mână.
Clipul a fost postat inițial pe TikTok, apoi preluat pe Facebook, și a strârnit reacții în lanț, până videoclipul în cauză a ajuns și la autoritățile competente. Mulți dintre cei care au vizionat imaginile au catalogat episodul drept abuziv și au cerut Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu să investigheze situația cu maximă seriozitate.
Autoritățile locale au precizat că femeia nu este la primul incident de acest gen, iar DGASPC Sibiu s-a autosesizat imediat. De asemenea, Poliția Dumbrăveni a deschis un dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului, ancheta fiind în desfășurare.
Organizația „Copiii statului eșuat” a adus în atenție cazul și a cerut reacții concrete din partea instituțiilor, subliniind gravitatea abuzului emoțional la care a fost supusă minora.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.