Petrolul Ploiesti a castigat, sambata, amicalul disputat pe arena divizionarei secunde Gloria Buzau. Scorul final a fost de 2-1, toate cele trei goluri fiind marcate in repriza a doua.
Desi a fost pauză în Superligă, Petroul Ploiești și Gloria Buzău, una dintre formațiile cu pretenții ale eșalonului second, au disputat un meci de verificare. Amicalul s-a jucat pe arena din Crâng. Petroliștii au trimis de două ori mingea în poarta adversă în prima repriză, de fiecare dată prin Mihai Roman, însă, în ambele situații, fanionul asistentului a indicat faptul că atacantul galben-albaștrilor se afla în poziție de ofsaid.
După pauză au apărut și golurile, acelea care să se și contabilizeze în statistica întâlnirii. Gloria a deschis scorul prin Cristi Dumitru, dar Petrolul a egalat repede, iar La scurt timp s-a făcut 2-1.
În meciul din „Crâng”, Florin Pîrvu a rulat aproape tot lotul pe care îl are la dispoziție, absenți fiind cei trei jucători români convocați la loturile reprezentative, Alex Musi, Mihnea Rădulescu și Iustin Răducan, dar și Georgi Abuashvilli, fotbalistul georgian fiind chemat, de urgență, la reprezentativa „U21” a țării sale.
Pentru Petrolul Ploiești urmează, în Superliga, meciul cu Universitatea Craiova, ce se va disputa duminică, în Bănie, de la ora 18.00.