Jurnalistul Victor Ciutacu pune tunurile pe poliție în scandalul ordinului de restricție emis pentru Silvestru Șoșoacă. Jurnalistul spune că dacă oamenii legii nu au fost în stare să intre în casa din Caracal, unde Gheorghe Dincă se ținea captive pe Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu.
Poliția nu reușește să intre la Carcal când e vorba de o viața unei tinere, dar stă geană pe Silvestru să vadă dacă încalcă ordinul. E foarte important ce se întâmplă la secția 6, se duce să îi scoată brățara, dar în același timp el a încălcat legea.
E foarte important timing-ul. Dacă domnul Șoșoacă a ajuns pe strada aia mai târziu decât s-a comunicat, atunci nu e nicio problemă”, a declarat Victor Ciutacu, în exclusivitate pentru România TV.„El părea bulversat, spunea că se îndreaptă spre secția 6, părea indignat, spunea că Diana și-a luat cartier. Cert e că era un om luat ca din oală, probabil nu se aștepta.
Nu știu ce mă face să cred că s-a pronunțat instanța de judecată, i-am trimis și i-am zis să comenteze decizia, nu știu dacă mesajul ăla l-a citit chiar în mașină. Spui că era ridicat de mascați”, a continuat Victor Ciutacu.