Peste 800 de muncitori activi ai Șantierului Naval Mangalia vor primi în luna mai salariile restante, a anunțat ministrul interimar al Economiei, Bogdan Ivan, după o întâlnire cu liderii sindicali. Plata se va face în două tranșe: 60% din sumă între 12–16 mai, iar restul între 26–30 mai.
De asemenea, au fost identificate 13 proiecte suplimentare de reparații navale, care vor începe imediat. Printre acestea se află un contract deja semnat pentru reparația a patru nave portcontainer, aparținând unei companii de top la nivel global în domeniul transportului maritim.
Ministrul a declarat că, deși este în ultimele zile de mandat, nu se va detașa de această criză: „Responsabilitatea față de oameni nu are termen de valabilitate. Voi continua să fiu alături de oameni și de companii la fel ca până acum”.
În paralel, Sindicatul Liber Navalistul a organizat vineri proteste în fața Ministerului Economiei și a Guvernului, acuzând statul că nu își asumă rolul de acționar majoritar. Sindicaliștii spun că șantierul este în insolvență, cu activitatea suspendată de peste 11 luni, majoritatea angajaților fiind în șomaj tehnic și fără drepturile salariale din ultimele două luni. Salariile compensatorii au fost plătite doar parțial, iar fondul de garantare a creanțelor salariale nu mai poate fi accesat.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.