Sursă foto: Turda News

DSU a făcut un control la Ambulanța Gorj.

Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a făcut verificări la Serviciul de Ambulanță Județean Gorj. Motivul a fost analiza bazei materiale care se află la dispoziția Serviciului de Ambulanță Județean Gorj. Controalele sunt programate de către Departamentul pentru Situații de Urgență. Ele au în vederea prelungirii avizelor de funcționare: se verifică dacă au funcțional parcul auto și remedierea deficiențelor, astfel încât să poată fi continuată activitatea.

Autospecialele trebuie să corespundă din punct de vedere tehnic și al dotării cu echipamente și materiale sanitare. De asemenea trebuie să corespundă și medicamente. În urma unui control derulat în ultimii ani s-a descoperit că o bună parte a autospecialelor nu aveau verificarea tehnică efectuată.

Mașinile au circulat o bună perioadă de timp. Motivul pentru care șefii SAJ Gorj de la vremea respectivă au tolerat starea de fapt este necunoscut.

Nu au personale!

Serviciul de Ambulanță Județean Gorj înregistrează un deficit de personal, în special de medici. De la 15 medici , s-a ajuns la numai 9 în prezent.

Compartimentul pentru asistenţă medicală de urgenţă funcţionează în regim de lucru continuu. Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj are sediul central în Târgu Jiu (stația centrală) și șase substaţii de ambulanţă la Motru, Novaci, Bumbești-Jiu, Târgu-Cărbunești, Rovinari și Turceni care asigură o acoperire a întregului teritoriu al judeţului.

Personalul medical operativ este format din:

  • 9 medici,
  • 70 de asistenţi,
  • 6 operatori registratori de urgenţă,
  • 75 de ambulanţieri.

Din cauza lipsei medicilor, multe ture au rămas fără medic.

Sursă: gds.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *