Veolia România, investiţii de peste 40 de milioane de euro pentru confortul ploieștenilor, în aproape două decenii de activitate


Cu o prezență de aproape două decenii în Ploiești, Veolia România și angajații săi au devenit o parte integrantă a orașului. Prin Apa Nova Ploiești și Veolia Energie Prahova, compania furnizează servicii vitale pentru comunitate, dar și trăiește alături de ea, contribuind activ la confortul ploieștenilor. Cu investiții majore de peste 40 de milioane de euro de-a lungul celor două decade, Veolia România se identifică drept unul dintre pilonii comunitari de referință în ceea ce privește dezvoltarea urbană locală.

Veolia România și-a consolidat poziția prin respectarea, asumarea și depășirea obiectivelor propuse conform contractului de concesiune. De altfel, Veolia Energie Prahova și-a asumat investiții de 25 milioane de euro până la sfârșitul contractului de concesiune, iar la finalul anului 2016, acestea s-au ridicat deja la peste 32 de milioane de euro.

“Veolia este o companie care caută în mod constant soluții inovatoare pentru modernizarea și  eficientizarea sistemelor pentru a le asigura ploieștenilor servicii de înaltă calitate. Privim întotdeauna către viitor și către dezvoltare sustenabilă, investind în oameni, resurse și tehnologii, dezvoltând cu și alături de aceștia proiecte importante.declară reprezentanții companiei.

Dincolo de investițiile tehnologice realizate, ploieștenii s-au bucurat de unele dintre cele mai mici tarife de apă şi energie din România, de siguranţa şi continuitatea în livrarea de servicii, precum şi de asigurarea unui program competent de întreţinere, reparaţii curente planificate şi reparaţii capitale.

În același timp, Apa Nova Ploiești a evoluat permanent alături de comunitatea locală răspunzând eficient la nevoile sale. De la începuturi și până în prezent, randamentul rețelei de apă a crescut cu 30%, de la 48,8% la 77,7%.  Asigurarea purității apei prin 14.000 de analize fizico-chimice și bacteriologice pe an, intervențiile rapide, în cel mult 30 de minute de la primirea apelului, precum și faptul că volumul pierderilor în rețeaua de apa a scăzut de 7 ori, dar și Call-Center-ului comun al Apa Nova Ploiești și Veolia Energie Prahova, programul Factura pe E-mail sau anunțarea întreruperilor de apă prin SMS, sunt doar o parte din rezultatele de succes ale companiei la nivel local.

 “Realizarea programului de întreținere, reparații curente planificate și reparații de anvergură, menținerea celor mai bune tarife din țară, toate acestea reiterează asumarea companiei față de comunitate. Credem în ploieșteni și în performanță, iar pentru aceasta susținem în calitate de parteneri finanțatori echipa de suflet a orașului, Petrolul Ploiești. După două decenii de activitate pe piața locală, putem declara cu mândrie că suntem parte a orașului, suntem ploieșteni, declară în continuare reprezentanții companiei.

Despre Veolia

Grupul Veolia este lider global în gestionarea optimizată a resurselor. Cu aproape 169.000 de angajați în întreaga lume, Grupul proiectează și oferă soluții de gestionare a apei, deșeurilor și energiei, care contribuie la dezvoltarea durabilă a comunităților și a industriilor. Prin cele trei linii de business complementare, Veolia contribuie la dezvoltarea accesului la resurse, la păstrarea resurselor disponibile și la refacerea acestora.

În 2017, grupul Veolia a furnizat apă potabilă pentru 96 de milioane de persoane și servicii de epurare a apelor uzate pentru 62 de milioane de oameni. Tot anul trecut, Veolia a produs aproape 55 de milioane de megawați-oră de energie și a transformat 47 de milioane de tone metrice de deșeuri în materiale și energie noi. Veolia Environnement (listată pe bursa Euronext Paris: VIE) a înregistrat în 2017 venituri consolidate în valoare de 25,12 miliarde de euro (30,1 miliarde USD). www.veolia.com

By rnews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *