Consiliul Județean Prahova a decis să demareze în parteneriat cu Buzău și Dâmbovița un proiect prin care va realizat un traseu cicloturistic pe o lungime de peste 450 de kilometri. Investiția va fi realizată prin programul PNRR iar traseul se va denumi Velo Valahia.
459 de kilometri de trasee cicloturistice, dintre care 245 de kilometri în Prahova, 85 kilometri în județul Vrancea şi alţi 129 în județul Buzău vor fi realizaţi din fonduri europene. Dezia a fost luată în ultima ședință a Consiliului Județean Prahova.
Obiectivul general al acestui proiect de investiții îl reprezintă crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism de la nivelul județului Prahova în vederea valorificării resurselor naturale și antropice, a impulsionării dezvoltării locale și a creșterii calității serviciilor turistice, menite să contribuie la o dezvoltare durabilă a turismului la nivel local, județean, regional și național.
Valoarea totală a investiţiei este de peste 37 milioane euro, fără TVA.