Administrația Națională de Meteorologie a publicat prognoza meteo valabilă pentru perioada 16 iunie – 14 iulie 2025, anunțând o vreme tipic estivală, cu temperaturi ridicate și precipitații în scădere.
Săptămâna viitoare aduce un val de căldură în special în sud-vestul țării, unde maximele vor urca frecvent peste 32 de grade Celsius. În restul teritoriului, valorile termice se vor încadra între 25 și 33 de grade. Pe timpul nopții, minimele vor varia între 7 grade în zonele depresionare și 20 de grade în vest și pe litoral.
Pe fondul temperaturilor ridicate, meteorologii avertizează că vor apărea și episoade instabile, cu ploi de scurtă durată, mai ales în zonele montane. Vântul va fi slab până la moderat, cu posibile intensificări în timpul averselor.
În ansamblu, intervalul analizat se anunță mai cald decât media obișnuită a perioadei, cu abateri termice mai pronunțate în sud-vestul țării. Precipitațiile vor fi sub normalul climatologic, în special în vest și nord-vest, ceea ce ar putea accentua riscul de secetă în unele regiuni.
Meteorologii recomandă prudență în perioadele de caniculă și atenție sporită în zonele unde sunt posibile furtuni locale.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook