Vânzarea unor apartamente destinate pentru tineri din blocurile ANL Ploiești, blocată.

Vânzarea unor apartamente destinate pentru tineri din blocurile ANL din municipiul Ploiești a fost blocată. Motivul? Proiectul de hotărâre aflat pe masa aleșilor locali  a primit aviz negativ din partea Direcției Economice din cadrul Primăriei Ploiești.Actul legislativ a fost scos de pe ordinea de zi. Acest lucru l-a nemulțumit pe primarul Andrei Volosevici, edilul șef. A solicitat explicații în scris din partea conducerii direcției pe care o are în subordine.

Vânzarea a 348 de apartamente destinate pentru tineri din blocurile construite de ANL în Ploiești a fost blocată. Asta pentru că proiectul de  hotărâre aflat pe masa aleșilor locali și care viza acest lucru a primit  aviz negativ din partea Direcției Economice din cadrul Primăriei Ploiești, astfel că a fost scos de pe ordinea de zi.

Lucrul acesta i-a nemulțumit atât pe primarul Andrei Volosevici, cât și pe o parte dintre consilierii locali. Astfel, în plenul ședinței, au fost cerute explicații din partea conducerii Direcției Economic.

Răspunsul l-a nemulțumit pe primarul Andrei Volosevici, acesta cerând explicații și în scris. Totodată, șeful executivului ploieștean s-a arătat indignat de faptul că vânzare a fost blocată, în loc ca problemele ridicate de  Direcția Economică să fie rezolvate din timp.

La finalul dezbaterii pe acest subiect, primarul Andrei Volosevici a garantat că astfel de probleme nu vor mai exista.

Vezi şi https://republikanews.ro/13-firme-descoperite-in-prahova…/

Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *