Marți dimineață, vântul puternic a cauzat multiple incidente în Piatra-Neamț, unde mai multe mașini au fost distruse de copaci doborâți. La ora 06:10, pompierii din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț au intervenit pe strada Nicolae Iorga, unde un arbore căzut a avariat două autoturisme parcate. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

De asemenea, echipele ISU au intervenit pe strada Anton Vorel, unde un alt copac căzut a lovit un autoturism și a blocat carosabilul. O altă intervenție a fost necesară în zona Bâtca Doamnei, pentru îndepărtarea unui arbore căzut pe drum.

În această perioadă, municipiul Piatra-Neamț și mai multe localități din județ sunt sub avertizare Cod Portocaliu de vânt, cu rafale de până la 80 km/h. Autoritățile au emis un mesaj RO-ALERT pentru a informa populația despre condițiile meteo periculoase.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews