Tragedie în lumea muzicii! Vanessa Rios a murit

Dudau Andreea Valentina
2 Min Read

Sfârșit cumplit pentru o îndrăgită cântăreață! Vanessa Rios s-a stins din viață la doar 42 de ani, după o luptă grea cu o boală nemiloasă!

Vanessa Rios, cunoscuta interpretă braziliană, a murit sâmbătă, 25 octombrie 2025, într-un spital privat din Recife. Deși a luptat până în ultima clipă, organismul ei a cedat. În urma sa rămâne o fiică de doar 16 ani, iar familia se pregătește acum de înmormântare.

Boala care a răpus-o pe Vanessa Rios

În 2019, Vanessa Rios a fost diagnosticată cu sarcom la picior, o formă rară de cancer, pe care a reușit atunci să o învingă. Din nefericire, patru ani mai târziu, boala a recidivat sub o formă mult mai agresivă – sarcom sinovial pulmonar, o afecțiune gravă care afectează în special tinerii.

Deși a urmat tratamente și a rămas optimistă, starea artistei s-a agravat în ultimele luni. Vanessa a murit pe patul spitalului, înconjurată de familie și prieteni apropiați. Vestea a fost confirmată pe pagina sa de Instagram, unde apropiații au transmis un mesaj emoționant:
Doliu… pentru totdeauna în inimile noastre.

O carieră dedicată muzicii

Vanessa Rios și-a început cariera în 2010, alături de grupul Encosta Neu din Brasília, și a colaborat ulterior cu trupe cunoscute precum Kitara, Capim com Mel și Forró do Muído. A devenit celebră în 2012, odată cu lansarea piesei „Lençol Vermelho”, alături de formația Boa Toda.

Chiar și în momentele dificile, artista nu a renunțat la muzică. A continuat să cânte și să inspire prin curajul ei, până când boala a forțat-o să se retragă de pe scenă.

Nu ceea ce avem în viață contează, ci pe cine avem alături. Familia este ancora care ne menține stabili în furtunile vieții.” – scria Vanessa Rios într-o postare emoționantă, cu puțin timp înainte de a pleca dintre noi.

Mai multe ştiri pe republikanews.ro

Share This Article