80 de ani de la bombardamentul aerian al Statelor Unite asupra rafinariilor de petrol din Ploiesti din timpul celui de-al doilea razboi mondial sunt marcati in cadrul unei expozitii impresionate. Fragmente din avioanele care s-au prabusit in zona, aparate de transmisiuni, dar si obiecte personale ale militarilor pot fi vazute. Totodata, vizitatorii gasesc si obiecte de uz casnic realizate de bucati recuperate din avioanele respective.

O mare parte din combustibilul necesar armatei germane în Cel de-al Doilea Război Mondial era asigurată de rafinăriile din Ploiești și Câmpina. Zona era supranumită în acea perioadă „benzinăria lui Hitler”.   În acest context, la 1 august 1943, Ploieștiul a fost bombardat aerian de aviatorii americani. Impactul asupra orașului și a zonelor învecinate a fost unul nimicitor.

Istoria acelei zile poate fi aflată dintr-o expoziție organizată de patru colecționari din Prahova, în colabrorare cu Muzeul de Științele Naturii.

În expoziție sunt prezentate și aparate de transmisiuni folosite în timpul războiului.

Se știe că românul este inventiv. Unele obiecte din gospodăriile acestora au fost realizate din resturile recuperate după prăbușirea avioanelor.

Intrarea la expoziția numită ”Valul nimicitor”, deschisă până pe 11 august,  este liberă. Cei care ajung aici au ocazia să asculte la patefon un cântec ostășesc german.

By Costin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *