Vacanță cu lecții despre timp! Muzeul Ceasului din Ploiești organizează ateliere educative pentru copii.
Copiii cu vârste între 6 și 10 ani sunt invitați să participe, în luna iulie, la programul educațional estival „Ceasurile Vacanței 2026”, organizat de Muzeul Ceasului din Ploiești. Activitățile îmbină joaca, creativitatea și învățarea, oferindu-le celor mici ocazia de a descoperi universul fascinant al ceasurilor prin ateliere interactive.
Vacanță cu lecții despre timp! Muzeul Ceasului din Ploiești organizează ateliere educative pentru copii
Vacanță cu lecții despre timp! Programul începe pe 1 iulie cu atelierul „Ceasul în culori”, urmat pe 2 iulie de activitatea „Cât este ceasul, oare?”. Seria continuă pe 8 iulie cu atelierul „Maestrul ceasornicar”, iar pe 9 iulie copiii vor participa la „Inspirație și culori”.
Atelierele se vor desfășura între orele 10:00 și 11:30, la sediul Muzeului Ceasului, situat pe strada Nicolae Simache nr. 1 din Ploiești. Pentru o desfășurare eficientă, fiecare grup va fi format din maximum zece participanți.
Înscrierile se pot face prin e-mail, la adresa mceasului@yahoo.com, sau telefonic, la numărul 0244 542 861. Taxa de participare este de 15 lei pentru fiecare copil, pentru fiecare zi de atelier.
Prin aceste activități, organizatorii își propun să transforme vacanța de vară într-o experiență educativă și distractivă, în care copiii își pot dezvolta creativitatea și pot descoperi, într-un mod atractiv, lumea măsurării timpului.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews