Deputații USR Iulian Bulai și Oana Murariu au transmis o sesizare oficială comisarului pentru drepturile omului din cadrul Consiliului Europei, Michael O’Flaherty, în care reclamă încălcarea libertății de exprimare în România în contextul alegerilor prezidențiale din luna mai. Plângerea vine ca reacție la decizia Autorității Electorale Permanente (AEP), care interzice membrilor de partid să își exprime public susținerea pentru un alt candidat decât cel desemnat oficial de partidul din care fac parte.
„Libertatea de exprimare este un drept garantat și nu poate fi cenzurată pe motiv de campanie electorală. Decizia AEP încalcă drepturile omului, dar și logica elementară. O campanie electorală înseamnă, în esență, să discutăm despre candidați, să dezbatem ce ne place și ce nu ne place. Cenzura aceasta este inacceptabilă în orice societate democratică”, a declarat deputatul Iulian Bulai, lider al Grupului ALDE din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.
În sesizarea adresată comisarului O’Flaherty, USR atrage atenția asupra recentului ghid emis de AEP privind etichetarea materialelor publicitare politice. Documentul conține definiții și interdicții care, potrivit USR, limitează în mod nejustificat dreptul la opinie al membrilor de partid, interzicându-le să își exprime public susținerea pentru un alt candidat decât cel oficial al partidului.
„Decizia AEP stabilește un precedent extrem de periculos: limitarea libertății de exprimare. Este un act de cenzură și un test al democrației românești, legat nu de persoane, ci de principii, și de aceea trebuie combătut cu toată forța”, a afirmat Oana Murariu, deputat USR și membră în Comisia juridică a Camerei Deputaților.
Reprezentanții USR subliniază că în cazul alegerilor prezidențiale, alegătorii tind să se concentreze pe profilul individual al candidaților, mai degrabă decât pe apartenența lor politică, motiv pentru care este nejustificată interdicția ca membrii de partid să își exprime opiniile politice personale.
Totodată, USR avertizează că măsura AEP contravine Convenției Europene a Drepturilor Omului, în special articolului privind libertatea de exprimare, și solicită comisarului pentru drepturile omului să inițieze un dialog cu autoritățile române pentru alinierea regulilor electorale la standardele democratice europene.
„Interzicerea oricărei critici publice la adresa unui contracandidat împiedică discursul politic și informarea alegătorilor”, încheie deputații.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.