Uniunea Salvaţi România propune ca viitorul guvern să îşi asume o serie de obiective concrete pentru digitalizarea administraţiei în următorii trei ani, vizând eficientizarea serviciilor publice şi creşterea transparenţei.

Printre măsurile avansate de USR se numără posibilitatea înfiinţării unei firme şi emiterea primei facturi complet online în maximum 30 de minute, dar şi ca 50% din interacţiunile cetăţenilor cu instituţiile publice să aibă loc în format digital. De asemenea, formaţiunea vizează atingerea unui număr de 5 milioane de cetăţeni cu identitate digitală, reducerea cu 40% a costurilor cu licenţele IT în instituţiile publice, precum şi impunerea unui contract-cadru pentru achiziţiile marilor platforme software.

USR propune ca minimum jumătate dintre angajaţii din administraţie să deţină competenţe digitale de bază şi ca fiecare instituţie să aibă indicatori măsurabili de progres în acest domeniu.

Deputatul Radu Miruţă, preşedintele Comisiei pentru tehnologia informaţiei din Camera Deputaţilor, a declarat că digitalizarea nu trebuie să însemne simpla mutare a formularelor în format PDF, ci o reformă profundă a modului în care funcţionează statul. Acesta a subliniat că digitalizarea poate evidenţia ineficienţele şi poate forţa corecţii necesare în sistemul public.

„Instituţiile se tem de lucrurile care pot fi măsurate. De aceea, digitalizarea trebuie să vină la pachet cu transparenţă şi indicatori clari. Doar aşa putem reduce pierderile şi creşte veniturile, fără a creşte taxele”, a precizat Miruţă.

USR atrage atenţia că România are şansa să recupereze rapid din decalajele digitale faţă de alte ţări europene, folosind fondurile din PNRR şi expertiza acumulată în domeniu.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.