Uniunea Salvați România (USR) atrage atenția asupra faptului că ordonanța de urgență adoptată în Senat privind emiterea cărților de identitate pentru românii cu domiciliul în străinătate nu include niciun termen clar de aplicare. Potrivit USR, acest lucru transformă actul normativ într-o simplă declarație politică, fără efecte concrete.
„În fiecare comisie parlamentară ni s-a spus altceva: trei luni, șase luni, sfârșitul anului… Niciun termen clar, doar promisiuni în vânt, aşa cum auzim de ani de zile”, a transmis senatorul USR Cătălin Bochileanu.
Pentru a oferi o soluție rapidă, parlamentarii USR Cătălin Bochileanu, Iulian Lorincz și Ciprian Rus au propus amendamente care ar fi permis emiterea cărților de identitate simple, începând cu luna mai. Acestea au fost însă respinse de majoritatea PSD-PNL, la fel ca o inițiativă legislativă USR depusă anterior cu același scop.
„PSD şi PNL au pus din nou pe pauză drepturile românilor din Diaspora”, a declarat senatorul Ciprian Rus. La rândul său, deputatul Iulian Lorincz a subliniat că „românii din străinătate cer un lucru simplu: să nu le mai fie tăiată cartea de identitate dacă îşi declară domiciliul în afara ţării. E o chestiune de demnitate”.
Reprezentanții USR spun că actuala OUG conține, practic, propunerile formulate de partid în ultimii ani, însă lipsa unui calendar de implementare le face ineficiente.
„Din 2018, USR a depus cinci proiecte de lege pentru a repara această nedreptate. Toate au fost respinse de PSD-PNL. Iar astăzi, vedem că tot ce am propus noi este preluat de OUG a Guvernului – fără niciun termen de aplicare”, a completat deputatul Iulian Lorincz.
USR anunță că va monitoriza îndeaproape implementarea prevederilor ordonanței, în eventualitatea în care aceasta va fi adoptată și de Camera Deputaților.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.