Ursul lovit de două mașini pe DN1, căutat de jandarmi, polițiști și medici veterinari.
Ursul care joi a fost lovit de două mașini pe DN1 este căutat de jandarmi, polițiști și medici veterinari. Autoritățile au încercat să dea de urma lui și să-l tranchilizeze. Este, însă, foarte riscant, mai ales că ursul este rănit și poate deveni periculos.
Joi, în jurul orei 19:30, pe DN1 în zona Cornu, un urs a pătruns pe partea carosabilă și a fost lovit în plin de un autoturism, ulterior acesta a sărit peste separatoarele de sens fiind acroșat de un alt auto care se deplasa pe sensul Ploiești-Brașov. Cel mai probabil ursul, care era mascul, spun reprezentanții DSVSA, ar putea să aibă o fractură de femur și sa nu ii fie pusa viata în pericol. Joi seară, polițiști, jandarmi, medici DSV, dar și comisari ai Gărzii de Mediu, s-au deplasat la fata locului, cu o cușcă a Parcului Memorial „Constantin Stere” de lângă Bucov, dar sălbăticiunea nu a fost de găsită. Specialistii sunt de părere că animalul s-a retras în bârlogul său. Vineri dimineață, reprezentanții fondului de vânătoare din zona cu câini de vânătoare au încercat să dea de urma lui, pentru a vedea exact care este starea ursului. Au observant că în apropiere este și o ursoaică cu doi pui, așa că misiunea a devenit și mai dificilă.
Reprezentanții Gărzii de Mediu spun că zona rămâne în monitorizare pentru ca ursul rănit să nu devină periculos pentru locuitorii din apropiere. Vânătorii sunt pregătiți fie să-l tranchilizeze, fie să îl împuște.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.