Urmele potopului ies la iveală în Bușteni! Zeci de gospodării inundate, pompierii intensifică intervenția.
Situația din Bușteni începe să se stabilizeze după ploile torențiale care au inundat mai multe zone ale orașului, însă pericolul nu a trecut. Potrivit celor mai recente informații de la fața locului, apele au început să se retragă, iar intervenția pompierilor se concentrează acum pe limitarea pagubelor.
Urmele potopului ies la iveală în Bușteni! Zeci de gospodării inundate, pompierii intensifică intervenția







Salvatorii urmează să evacueze apa din aproximativ 22 de gospodării afectate de inundații, unde acumulările de apă au pătruns în curți și locuințe.
Pentru gestionarea situației, dispozitivul de intervenție a fost suplimentat. În teren vor acționa 27 de cadre militare – un ofițer și 26 de subofițeri – cu un impresionant dispozitiv format din patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, trei autospeciale de primă intervenție și comandă, o ambulanță SMURD, două motopompe remorcabile, cinci motopompe transportabile și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.
Pompierii continuă operațiunile pentru evacuarea apei și sprijinirea locuitorilor afectați, în timp ce autoritățile monitorizează permanent evoluția situației și evaluează pagubele produse de furtuna care a lovit stațiunea.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews