La data de 7 ianuarie 2026, Poliția Română a adus în țară două persoane urmărite internațional, pe numele cărora erau emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate.
Primul caz vizează un bărbat de 32 de ani, din Călărași, urmărit internațional pentru săvârșirea unor infracțiuni rutiere. Acesta a fost localizat și adus în România din Italia, în baza unui mandat de executare a pedepsei de 3 ani și 3 luni de închisoare, emis de Judecătoria Călărași.
De asemenea, polițiștii români au adus în țară un bărbat de 44 de ani, din Dolj, urmărit internațional pentru infracțiunea de furt. Și acesta a fost extrădat din Italia, având emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei de un an și 8 luni de închisoare, emis de Judecătoria Craiova.
După aducerea în țară, cele două persoane au fost introduse în unități de detenție, în vederea executării pedepselor dispuse de instanțele de judecată.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews