Un prahovean și-a urmărit iubita prin GPS. A urmat dezastrul!Bărbatul a montat dispozitivul de urmărire pe mașina iubitei, pentru a o urmări.

Urmărire ca-n filme în Prahova. Doi șoferi au avut o dispută violentă în trafic

Ieri seara, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Coocorăștii Colț au fost sesizați de către un bărbat despre faptul se deplasează către Târgoviște și a fost agresat de către un alt participant la trafic, fiind urmărit de acesta.

În baza sesizării, s-a format echipă operativă care a efectuat verificări, stabilindu-se faptul că apelantul, în vârstă de 32 de ani, din municipiul Târgoviște, ar fi avut un conflict spontan în trafic, pe DN 72, cu un alt conducător auto, în vârstă de 21 de ani, din municipiul Moreni.

Ulterior acestui conflict, apelantul, împreună cu alți trei pasageri ai acestuia s-ar fi agresat reciproc cu cei doi ocupanți ai celuilalt autovehicul, fiind folosite și două obiecte tăietor-înțepătoare, după care aceștia și-au continuat deplasarea către municipiul Târgoviște.

În trafic, pe raza comunei I.L Caragiale, cele două autoturisme au fost oprite de polițiștii Poliției oraşului Moreni, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița.

În urma altercației, atât apelantul cât și un pasager din autoturismul acestuia au suferit vătămări corporale, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Ulterior, persoanele în cauză au fost preluate și conduse la sediul Secției Rurale de Poliție Cocorăștii Colț, Prahova, pentru continuarea cercetărilor.

Astfel, în baza probatoriului administrat, față de cei doi ocupanți ai autovehiculului reclamat de apelant, doi tineri cu vârstele de 21, respectiv 25 de ani, din municipiul Târgoviște, care în altercație ar fi agresat persoanele vătămate cu obiecte tăietor-înțepătoare, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentați unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive .

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și lovire sau alte violențe.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

FOTO CU CARATER ILUSTRATIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *