Urmărire ca-n filme, azi noapte, pe șosele din localitatea Brazi! Un tânăr în vârstă de 25 ani a încercat să scape de polițiști. Nu a avut noroc, astfel că s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Urmărire ca-n filme, azi noapte, pe șosele din localitatea Brazi!Un tânăr de 25 de ani s-a ales cu dosar penal, azi-noapte, după o urmărire pe șoselele din zona Brazi.
Urmărire ca-n filme în Brazi.Ce spune Poliția Prahova
“În cursul nopții trecute, în jurul orei 1.50, polițiștii din cadrul Secției nr.7 de poliție rurală Cocorăștii Colț, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, pe raza comunei Brazi, au observat un autoturism care circula din direcția Brazii de Jos către DN 1.
Polițiștii au efectuat semnalul regulamentar pentru oprire, fără ca șoferul să oprească, motiv pentru care au plecat în urmărirea autoturismului. Mașina a fost interceptată în apropierea combinatului petrochimic Brazi”, a informat IJP Prahova.
Bărbatul aflat la volan are 25 de ani și este din Bărcănești.
“În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, acesta refuzând și testarea cu aparatul alcooltest, dar și recoltarea de mostre biologice de sânge. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, au mai transmis reprezentanții IJP Prahova.
Urmărește pagina de Facebook RepublikaNews
Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro