Incendiul care a izbucnit astăzi la ora 4, și care a cuprins hotelul de cinci stele Ioana, din Sinaia, a fost definitiv lichidat la ora 8 în această dimineață.
50 de pompieri și șase autospeciale ISU Prahova au intervenit patru ore pentru lichidare. În total au fost afectați 300 de metri pătrați, acoperiș și mansardă. Din fericire, etajele inferioare, 1 și 2, dar și parterul, au fost salvate de flăcări.
Cel mai probabil, spun pompierii, focul a izbucnit de la un șemineu aflat în mansardă. Se iau însă în calcul și alte ipoteze. Cauza este un coș de fum neizolat față de materiale combustibile.
ISU Prahova a declanșat o amplă anchetă.
Reamintim că cei aproximativ 50 de turiști cazați aici nu au fost răniți și au fost evacuați la timp din hotel.
Hotelul Ioana avea autorizație împotriva incendiilor și era asigurat.
Citește și: https://republikanews.ro/incendiu-violent-la-sinaia-un-hotel-de-5-stele-ars-timp-de-trei-ore-video/