Procurorii DIICOT – Structura Centrală au reținut, în data de 4 iunie 2025, șapte persoane, iar alte două au fost plasate sub control judiciar, în cadrul unui dosar de trafic de droguri de mare risc și substanțe psihoactive. Inculpații, cu vârste între 19 și 52 de ani, sunt acuzați că au format o rețea organizată cu scopul de a obține venituri substanțiale din vânzarea de substanțe interzise în București.

Conform anchetatorilor, cinci dintre inculpați ar fi pus bazele grupării încă din aprilie 2024, la care ulterior s-au alăturat ceilalți patru. Drogurile și substanțele psihoactive erau vândute inițial la domiciliul unora dintre membri, din sectorul 3 al Capitalei, iar apoi direct în stradă, în zona Unirii – Centrul Vechi. Doza era vândută cu 10 lei.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate 575 de plicuri ziplock cu substanțe pulverulente, o râșniță, obiecte cu urme de droguri, 2.300 de pliculețe autosigilante goale și sume de bani în lei și euro, considerate provenite din activități infracționale.

Procurorii au sesizat Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă pentru inculpații reținuți. Ancheta este desfășurată împreună cu Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul Antidrog și sprijinită de jandarmii Brigăzii Speciale de Intervenție.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.