Sursă foto: Câmpina TV

Marți, știrile RepublikaNews notau că, pe strada Erupției din Câmpina, un tânăr biciclist a fost lovit de un conducător auto, iar părerile martorilor sunt împărțite. Unii dintre aceștia susțin că adolescentul ar fi fost lovit intenționat.

Conform informațiilor inițiale, un conflict a izbucnit între un șofer în vârstă de aproximativ 40 de ani, din Câmpina, și un grup de adolescenți cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani. După un schimb tensionat de replici între cele două părți, bărbatul ar fi urcat în mașină și s-ar fi îndreptat către grupul de adolescenți care se aflau pe biciclete. Unul dintre băieți a fost lovit și a căzut de pe bicicletă, suferind un traumatism toracic și un traumatism la picior.

Ulterior, în urma cercetărilor, s-a stabilit că au trecut cel puțin 15-20 de minute între presupusul accident și momentul în care tânărul respectiv a apelat numărul de urgență 112.

În imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă se poate vedea că tânărul circulă pe bicicletă, vorbește la telefon și chiar se deplasează fără a ține mâinile pe ghidon. Aceste elemente au condus la ipoteza că tânărul ar fi indus în eroare organele de anchetă cu privire la circumstanțele reale ale incidentului.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, procurorul responsabil pentru acest caz ar putea decide să pună sub acuzare tânărul pentru posibila inducere în eroare a organelor de anchetă. Situația este în continuare în curs de investigare, iar procurorii vor stabili responsabilitățile în acest incident.

Sursă: Câmpina TV

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *