Ministrul Culturii, Raluca Turcan, anunță că una dintre cele mai impresionante biserici gotice târzii din Transilvania, biserica fortificată din Moșna, județul Sibiu, va fi consolidată și restaurată pentru a fi adusă în atenția publicului, conform informațiilor transmise de Mediafax.
Ministerul Culturii, prin Institutul Național al Patrimoniului, a lansat procedura simplificată pentru elaborarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție pentru consolidarea, restaurarea și punerea în valoare a bisericii fortificate din Moșna, una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania.
„Acest demers reprezintă un pas esențial pentru protejarea și valorificarea unui monument istoric de o importanță deosebită, cu o bogată istorie și un patrimoniu cultural remarcabil. Biserica evanghelică fortificată din satul Moșna, județul Sibiu, este un monument istoric de o valoare inestimabilă”, spune ministrul Culturii, Raluca Turcan.
Istoricul bisericii din Moșna
Construită în jurul anului 1485 de meșterul pietrar Andreas Lapicida, biserica din Moșna este un exemplu remarcabil al Goticului târziu. Elementele arhitecturale impresionante, precum ferestrele cu modele Masswerk și bolțile cu nervuri în rețea, aduc în atenția noastră măiestria medievală.
Edificiul, unul dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii, a fost construit între 1480-1486. Actualul lăcaș se ridică pe structura pereților exteriori ai bazilicii anterioare. Este o hală cu 3 nave, boltită cu nervuri în rețea. Are remarcabile ancadramente și un tabernacol monumental.
Este înconjurată de o amplă fortificație țărănească și întărită cu turnuri, care înglobează și o veche capelă gotică, probabil din sec. XIV. Are un turn-clopotniță masiv, situat la circa 2 m vest de biserică, clopotul fiind turnat în anul 1515.
Altarul poliptic, executat de Vincentius (1521), se află azi la Biserica Evanghelică-Lutherană din Cincu. Lucrări de renovare, transformare și adăugire au fost făcute în anii 1575, 1630, 1658, 1698, 1701,1718, 1763, 1791, 1824, 1878, 1919, 1998 și 2000.