Florin Poștoacă, un antreprenor asociat cu Nordis Group, accentuează importanța ca autoritățile să acorde „o atenție extremă” atragerii fondurilor europene, deoarece investițiile realizate de către autorități din aceste fonduri pot avea un impact pozitiv asupra sectorului privat de afaceri, conform informațiilor furnizate de News.ro.

„Eu cred că în ultimii trei-patru ani mediul privat a susţinut destul de mult economia, avem creştere economică şi acu cred că a venit şi rândul Guvernului să sprijine mai mult această creştere economică şi să ajute prin proiectele de infrastructură demarate”, a declarat el la Conferinţa Roinvest – Ediţia a IV-a, organizată de Agenţia de presă News.ro, în parteneriat cu Team Innovation Media şi Agenţia de PR şi comunicare Plurivox.

„Cred că sunt anumite domenii care trebuie sprijinite inclusiv partea de construcţii. Aici, dacă ne uităm pe datele statistice de anul trecut, undeva incidenţa în PIB a fost de 7% din domeniul construcţiilor. Acel 7% se compune şi din mediul privat, şi din investiţii guvernamentale. Cred că acum suntem la o răscruce de drumuri, în care putem creşte foarte mult ceea ce înseamnă România, economia în funcţie de direcţia pe care o vom alege. Din punctul de vedere al mediului privat şi partea de investiţii. Cu toţii ne uităm către fondurile europene, către absorbţia lor şi mai ales către ce se vor duce. Eu cred că în ultimii trei-patru ani mediul privat a susţinut destul de mult economia, avem creştere economică şi acu cred că a venit şi rândul Guvernului să sprijine mai mult această creştere economică şi să ajute prin proiectele de infrastructură demarate, prin construcţia de spitale, prin tot ceea ce se face în momentul de faţă în România”, a afirmat Florin Poştoacă luni, în cadrul evenimentului.

Acesta se arată încrezător că economia va creşte semnificativ în următorii ani, în România.

Poştoacă admite că discuţiile pe tema măsurilor fiscale „amplifică tensiunea” în mediul de afaceri, însă se arată optimist şi este de părere că România se află într-un moment propice investiţiilor.

Parteneri ai evenimentului sunt Agista, Banca Transilvania, Nordis Group şi Philip Morris România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *