RetuRO SGR, compania care administrează Sistemul de Garanție-Returnare (SGR), a anunțat vineri că a descoperit tentative de fraudare în rândul a 11 comercianți contractați. Aceștia sunt suspectați că ar fi declarat neconform returnările de ambalaje, în scopul încasării nejustificate a garanțiilor.
Cazurile suspecte reprezintă sub 0,03% din totalul celor aproximativ 40.000 de comercianți parteneri, ceea ce sugerează că este vorba despre o situație punctuală, fără impact asupra funcționării generale a sistemului. RetuRO a transmis că a sesizat autoritățile competente și a demarat verificări interne, în paralel cu suspendarea plăților către comercianții vizați, până la finalizarea anchetei.
Reprezentanții RetuRO subliniază că fiecare caz este analizat în detaliu, prin verificarea documentelor operaționale, a datelor raportate și a corespondenței cu comercianții. Deciziile finale vor fi comunicate individual fiecărui operator implicat, iar eventualele măsuri suplimentare vor ține cont și de rezultatul investigațiilor oficiale.
Compania anunță că va continua să implementeze măsuri stricte pentru a păstra integritatea sistemului, menționând că acuratețea datelor este esențială pentru buna funcționare a SGR pe termen lung.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.