Inspectoratul de Poliție Județean Prahova a fost ieri gazda a aproximativ 1.000 de vizitatori – elevi, profesori, părinți și bunici – veniți să descopere universul polițiștilor. Oaspeții au explorat autospecialele, echipamentele și tehnicile de intervenție ale diferitelor structuri, de la ordine publică și rutieră, până la acțiuni speciale și criminalistică.

Evenimentul a fost marcat de demonstrații spectaculoase, baloane și mesaje de apreciere din partea copiilor. Două tinere și-au sărbătorit ziua de naștere alături de polițiști, iar 26 de agenți și ofițeri au fost avansați în grad pentru merite deosebite.

Polițiștii prahoveni au transmis un mesaj clar: siguranța comunității depinde de colaborarea strânsă dintre cetățeni și forțele de ordine.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews