Primăria orașului Râmnicu Vâlcea a anunțat marți că Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București intenționează să deschidă o sucursală în municipiu.
Până la reabilitarea terenurilor și clădirilor deținute în apropierea comunei Vlădești, cursurile se vor desfășura în fostul liceu Oltchim
”Rectorul Universităţii Naţionale de Ştiinţă şi Tehonologie Politehnica Bucureşti, Mihnea Costoiu, a confirmat decizia instituţiei de învăţământ superior de a înfiinţa o sucursală la Râmnicu Vâlcea, care, într-o primă fază (până la reabilitarea terenurilor şi construcţiilor deţinute la limita cu comuna Vlădeşti), îşi va desfăşura cursurile în spaţiile fostului liceu Oltchim”, au anunțat marţi oficialii Primăriei Râmnicu Vâlcea.
În scrisoarea semnată de Costoiu se arată că pe o piață a muncii afectată de un deficit estimat de aproximativ 250.000 de angajați, impactul economic al acestui fenomen se traduce printr-o pierdere de aproximativ 4,5 miliarde de euro din PIB-ul României, ceea ce reprezintă 1,5% din întreaga economie. Fără măsuri urgente și decisive, se prognozează că această pierdere va crește la aproximativ 9,5 miliarde de euro (2,4% din PIB) până în 2026, conform datelor furnizate de Camera de Comerț Americană în România.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews