Sursă foto: UNICEF

Echipa UNICEF a deschis înscrierile pentru noul Board al Copiilor. Și anul acesta, adolescenții cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani au ocazia să se implice în deciziile din societate.

Copiii vor avea timp până pe 21 mai să se înscrie, anunță UNICEF. Noii membri, care vor fi aleși în urma unui proces de recrutare realizat chiar de copii, îi înlocuiesc pe tinerii care au împlinit vârsta majoratului.

Toții tinerii ce își doresc să facă parte din echipă găsesc aici formularul de înscrieri. După ce se termină înscrierile, toate aplicațiile vor fi evaluate de actualii membri ai Boardului, care vor alege, la sfârșitul unui proces de selecție obiectiv, un număr de 15 noi colegi.

Horia – membru: „Boardul Copiilor m-a făcut să realizez ce înseamnă cu adevărat să lupți pentru drepturile tale și să te implici civic. Am învățat lucruri noi, totodată reușind să produc schimbări. De exemplu, pentru că fac parte si din Inițiativa Localități Prietene ale Copiilor, am putut să am o contribuție la nivel local.

Am ajuns să reprezint Consiliul Copiilor Brașoveni într-o ședință de consiliu local, unde am susținut propunerile copiilor pentru bugetul local. Am propus instalarea de echipamente de joacă pentru copii cu dizabilități, propunere care a fost inclusă în bugetul local aprobat, acum lucrând alături de Primărie pentru implementarea acesteia.”

Diana – membru: „Boardul Copiilor m-a ajutat să mă reconectez cu mine, cu pasiuni pe care le-am abandonat pentru o vreme și cu adevăratele mele idealuri. Mi-a dat o voce plină de încredere, demonstrându-mi cât de importantă este implicarea copiilor de fapt.

A devenit o familie pe care nu aș fi ghicit că o voi avea și de la care am învățat cum pot fi ‘eu’ în totalitate. Cel mai important aspect este că mi-a oferit siguranța că viitorul este cu adevărat pe mâini bune, mai ales datorită implicării active a copiilor în diverse procese decizionale, cruciale pentru dezvoltarea noastră.”

Sursă: edupedu.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *