Sâmbătă seară, zona rezidențială din Voluntari, județul Ilfov, unde locuiesc frații Andrew și Tristan Tate, a fost scena unei intervenții de urgență a polițiștilor
În jurul orei 21:43, autoritățile au fost alertate după ce pe o rețea de socializare a apărut o postare în care un bărbat susținea că se află în fața locuinței celor doi, având în mână o armă.
Echipajele de poliție au ajuns rapid la fața locului și au identificat persoana semnalată: un bărbat de 45 de ani, înarmat cu un pistol neletal, de tip airsoft.
Conform Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, bărbatul a fost imobilizat și condus la secție pentru verificări. Oamenii legii urmează să stabilească împrejurările în care a avut loc incidentul și să aplice măsurile legale corespunzătoare.
Autoritățile transmit că incidentul nu a pus în pericol viața locatarilor sau a celor din zonă, însă cazul este tratat cu maximă seriozitate, având în vedere contextul și persoanele implicate.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.